Elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Berariu” au marcat Ziua Educației prin intermediul unor activități desfășurate la fiecare structură școlară.
În cadrul activității desfășurate „Lecții dincolo de manuale”, copiii s-au întâlnit pe agentul de poliție Petronela Ciugolea, care le-a vorbit elevilor și preșcolarilor despre importanța educației, respectului, disciplinei și siguranței.
Elevii au avut ocazia să descopere lucruri noi, să adreseze întrebări și să înțeleagă cât de importantă este educația în parcursul lor.
Educația este cheia unui viitor mai bun.
Educația deschide drumuri, formează caractere și aprinde în sufletele copiilor dorința de a descoperi, de a învăța și de a deveni mai buni.
În cadrul unei struturi, elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Tomegea” au marcat această zi prin activități creative, momente de bucurie și multă culoare, prin care copiii au descoperit că educația înseamnă nu doar cunoaștere, ci și prietenie, respect, cooperare și iubire pentru cei din jur.
Fiecare zâmbet, fiecare creație și fiecare lucru nou învățat reprezintă un pas spre un viitor mai frumos!
La mulți ani tuturor celor care educă, inspiră și construiesc, zi de zi, viitorul copiilor.



